Shuanghuan CEO este un model chinezesc, care privit din
treimea posterioară, te poate duce uşor în eroare, fiind foarte
similar cu mult mai cunoscutul şi luxosul BMW X5. A fost un caz celebru,
la vremea lui, şi a generat multe polemici, lăsate chiar cu
procese. Unii au dat câştig da cuză mărciii bavareze, de exemplu
un tribunal din Munchen, iar alţii au
considerat că modelul chinezesc nu trebuie pus la zid şi
interzis.
Din a doua categorie face parte şi Italia, ţară în care
nemţii au pierdut procesul de plagiat în faţa celor de la
Shanghuan. Deci în Peninsulă acest model poate fi vândut
fără probleme, în 2008 fiind comercializate 300 de unităţi ale
SUV-ului low cost.
Plagiat sau nu, acest
model câştigă o popularitate tot mai mare, în 2008 în
România, Bulgaria, Ungaria şi Cehia, pieţele cu cea mai importantă
amploare, fiind comercializat în 1.200 de exemplare, o valoare de 4
ori mai mare decât în 2007.